Participiul – definiție, clasificare
Participiul este o formă verbală nepersonală care are trăsături de verb, dar se comportă (când nu este simplu component al unei forme compuse) ca un adjectiv. Participiul este o formă alcătuită din radical şi terminaţie (sufix). Terminaţiile sunt diferite, în funcţie de clasa şi subclasa morfologică a verbelor: plec-+-at, făc-+-ut, mer-+-s, rup-+-t, fug-+-it, cobor-+-ât.
Verbele care au infinitivul în –e (a face, a merge, a coace) au mai multe terminaţii posibile de participiu (alcătuind trei subclase de verbe): –ut (făcut), –s (mers), –t (rupt). Mai multe forme în –s au fost atrase în timp prin analogie în alte clase, refăcând participii în –ut. Unele dintre acestea s-au impus, altele nu. O formă ca înțelegut este foarte veche, dar poate fi produsă şi de copiii care învaţă să vorbească sau de străinii care învaţă limba română. Forma (în componenţa perfectului compus) este folosită de un personaj incult din schiţele lui Caragiale: „ai înțelegut unde bate vorba Tarsiţii priotesii!” (în schiţa Art. 214).
Participiul din limba română corespunde unor forme numite în gramaticile altor limbi participiu trecut (engl. past participle, fr. participe passé etc.), pentru a intra în opoziţie cu un participiu prezent (aproximativ echivalentul gerunziului din română; acesta din urmă nu se comportă însă ca un adjectiv).
Gramatica limbii române pentru gimnaziu (coordonator Gabriela Pană Dindelegan)
