Perspectiva narativă subiectivă – subiectul II, bacalaureat
Perspectiva narativă subiectivă
SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.
Nu știu de ce nu-mi vine să plec, de ce mă încăpățânez să mă joc iar cu lumina înșelătoare de fosfor a ceasornicului meu oblong*. Dar acum jocul nu izbutește să mă mai câștige ca Ia început. Ba se pare că i-am prins și secretul, dar n-am nicio satisfacție pentru asta. Aș dori să plec și totuși de la ușă mă întorc la fereastră, privesc luminile orașului în negură și blocurile de zid într-atât cât intră în cercurile felinarelor. Pe urmă iar vreau să plec… Mă aplec, cu o îndrăzneală care mă înfioară abia după ce o săvârșesc, deasupra largii streșini a mansardei, să văd dacă la capătul ferestrelor este lumină; dar îmi amintesc la timp că prințul Preda își are dormitorul pe șirul odăilor Auricăi și Irmei, așa că e inutil să-mi exagerez curajul deasupra abisului mut și întunecat. În sfârșit…
Gib I. Mihăescu, Donna Alba
*oblong – alungit
Notă Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
Perspectiva narativă subiectivă (vezi pagina a doua)
În fragmentul dat, perspectiva narativă este subiectivă și lipsită de omnisciență.
Perspectiva este subiectivă pentru că naratorul este și personaj implicat în acțiune, prin urmare povestește la persoana I. Mărcile lexico-gramaticale ale eului narativ sunt formele pronominale („mi”, „mă”, „meu”, „îmi”) și verbele de persoana I („nu știu”, „să plec”, „mă încăpățânez” etc.
În plus, relatarea întâmplărilor este însoțită de evaluări personale asupra lor. Ni se povestește cum personajul, aflat într-o cameră la etaj, se joacă la început cu lumina ceasului. Apoi, vrea să părăsească odaia, dar se răzgândește și se apleacă peste pervaz să vadă dacă este lumină la capătul ferestrelor. Renunță, dându-și seama că face un lucru inutil. Relatarea acestor fapte este continuu asociată cu gândurile și emoțiile personajului în timp ce le face. De exemplu, naratorul-personaj apreciază ca fiind o dovadă de încăpățânare din partea lui faptul că se joacă din nou cu lumina ceasului, pentru că jocul nu-i mai provoacă nicio satisfacție. Apoi, după ce se apleacă deasupra streșinii mansardei pentru a vedea dacă este lumină la capătul ferestrelor, se înfioară retrospectiv de imprudența lui. Golul de sub el este apreciat ca fiind „un abis mut și întunecat”, hiperbola și epitetele sugerând spaima conștientizată. Prin urmare, relatarea faptelor nu este făcută pe un ton neutru, impersonal, ci este impregnată de emoția personajului.
În mod firesc, acest tip de perspectivă este lipsită de omnisciență, pentru că naratorul nu cunoaște decât ce cunoaște personajul.
Pe de o parte, din realitatea externă, naratorul nu știe decât ce știe personajul. De exemplu, cititorul nu află dacă la capătul ferestrelor este sau nu lumină, pentru că nici naratorul-personaj nu știe. Un narator observator extern și omniscient ar fi știut.
Pe de altă parte, din realitatea internă (sufletească), nu aflăm decât ce gândește și simte personajul-narator. Dacă ar mai fi fost și alte personaje, nu am fi știut ce gândesc și ce simt acelea, pentru că nici naratorul-personaj nu ar fi avut cum să știe și să ne spună.
În concluzie, în fragmentul dat, perspectiva naratorială este subiectivă și lipsită de omnisciență, pentru că naratorul este și personaj și nu povestește decât ce știe el, dând relatării orientarea gândurilor lui și culoarea emoțiilor lui.
